|
|
||
|
MISTUIT (DE) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru MISTUIT (DE)Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 83 pentru MISTUIT (DE). Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă) ... Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea ... părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte de-a luci deplin Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de ... rost Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles, Câte-nțelepte-asemeni, Câte cu moartea s-au ales A fi surori de gemeni. Câte amoruri se jurau Să ție pe toți vecii, Pe când de flori se scuturau Alături liliecii, Și-au prefăcut pe-acest pământ A noastre vieți în stepe Și ne-au pătruns de-un farmec sfânt Ce nu-l putem pricepe. Dar cine e veți întreba, Nebună și infamă: Nici voi să știu cărarea sa Și nici chiar ... Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... ... Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă ... părere A fost un trist, necontenit Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit Pustiile uitării Ca și o stea din răsărit Singurătatea mării. Și-l ... tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut, Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut: Iubirea făr- de moarte, Ce mărginește-n orizon Și ocean și stepe Ș-al cărui farmec monoton Te-a-nvins făr-a-l pricepe ... ... zac. Fără să știu vreodată pofta mea a-mi sătura Fără să pociu în viață un ceas a mă bucura. Înfășurat de durere de ostenele dărmat, De grija a face răul ca de un vierme săpat, Pîngărit în fapte rele de cugetul mieu muncit Văd minutul acel groaznic al morții că au sosit. Cu cît puterea trupească s-apropie spre sfîrșit, Cu atîta să întartă cugetul ... tîrziu : Că într-o clipală iată voi înceta a fi viu. Ce-au fost dar a mea viață ? Un durelnic valmașag De cruzimi, de prigonire și de cumpliri înșirat. Un suflet plin de păcate, la giudețul strașnic duc. Ce Mi-a folosi c-a zice, după vreme, un nepot, Dobitoc fără sîmțire, fără carne ... Cel slab rămîne la dînsul și dreptul a-l cerceta, Sărmanul moștenirea părințască a-și căta. O văduvă întru lacrămi are de a jălui Averea ce răpitoriul căuta a-i mistui, Cel puternic răsplătirea vînează a-și izbîndi, De ... a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș ... ulițele bolovănite ale târgului, iar la hopuri roțile săreau de un cot. Doar nu era a ei! Vai de bietul vizitiu, care trecea de la un stăpân la celalt, odată cu trăsura și caii. În urmă de tot, cuconul Gavrilaș vându trăsura, nemaiavând ce mânca. Și atunci veni rândul lucrurilor. Socotelile de zi se făceau seara; cele de noapte dimineața; atunci se perindau, de la unul la altul, și lucrurile câștigate. Seara, mai cu seamă, se strângea toata mahalaua să vadă ce a pierdut unul, ce a ... Ștefan Octavian Iosif - Apa morților ... Ştefan Octavian Iosif - Apa morţilor Apa morților de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește Lăsat de-ai săi pieirii, pe căi necunoscute ?... Părăgini fără țermuri se-ntind pustii și mute, Și-adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în ... Ca să-și potoale setea ce-i mistuia [1] plămînii. Zadarnic stăruiră în preajma [2] lui bătrînii : N-a vrut să țină samă de vorba-le-nțeleaptă Că nu-i decît părere, și moarte-n zări l-așteaptă... Tîrziu își vede-acuma nebuna rătăcire : Puterea nu-l mai iartă ... nepăsătoare, Jucînd voios dasupra drumețului ce moare... Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește ! Dorind să cucerească mirajul tău, Apollo, Cîți visători nu fură ademeniți departe De blestemata apă a morților, și-acolo Ca el căzură pradă iluziei deșarte !... ↑ În Poezii (1908), eroare de tipar : mîntuia în loc de mistuia . ↑ Ibid. , prejma în loc de Alexandru Vlahuță - Sonet (Câți ochi frumoși și visători, poete) ... Alexandru Vlahuţă - Sonet (Câţi ochi frumoşi şi visători, poete) Sonet de Alexandru Vlahuță Câți ochi frumoși și visători, poete, N-or fi plângând pe versurile tale! A, de-ai putea să le-nsoțești în cale, Te-ai consola văzând cu câtă sete Le sorb fecioarele sentimentale, Cum te-ndrăgesc, zeu palid cu lungi ... secrete, Și basme dulci, din cântecu-ți de jale: Pe cartea ta se-nvață să suspine Atâtea inimi gingașe, curate... Tu nici le știi. Înstrăinat de tine, De dor te mistui în singurătate; Doar filele, de ... ridici tu, în gând pe-o biată roabă! Comoara ta din suflet e singura-mi podoabă, Cu focul blând din glasu-ți, iubite, mă cutremuri, De-mi pare o poveste de-amor din alte vremuri. Și ochiul tău adânc e și-n adâncime tristu-i, Cu umeda-i privire tu sufletul îmi mistui! O, dă-mi-i numai mie și nu-i întoarce-n laturi, De noaptea lor cea dulce în veci nu mă mai saturi... Las' să orbesc privindu-i, iar tu ascultă-ncoace Cum stă la sfaturi marea cu ... putea departe lopețile să lepezi, Ca-n voie să ne ducă a mării unde repezi. Oriunde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii." Ea mânile-amândouă le pune pe-al lui creștet... Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din codri singurateci un corn părea că sună Sălbatecele turme la țărmuri se adună. Din stuful de ... Mihai Eminescu - Odă Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu Nu credeam să învăț a muri vrodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei nălțam visător la steaua Singurătății. Când ... cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morții Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări... Pot să mai renviu luminos din el ca Pasărea ... Mihai Eminescu - Odă (în metru antic) ... Mihai Eminescu - Odă (în metru antic) Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu Nu credeam să învăț a muri vrodată; Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, Ochii mei nălțam visător la steaua Singurătății. Când ... cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morții Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flacări... Pot să mai renviu luminos din el ca Pasărea ... Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur ... E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime  Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să ... atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea-n sale ard lumini, făclii, Și aerul, pătruns de mari oglinzi, E răcoros și de miroase nins. O noapte-eternă prefăcută-n ziuă, Grădină de-aur, flori de pietre scumpe, Zefir trecea ca o suflare viuă, Și-n calea lui el crenge grele rumpe. Cu-aripi de-azur, în noaptea cea târziuă, Copii frumoși ai albei veri se pun pe Boboci de flori, când ape lin se vaer Zbor fluturi sclipitori, ca flori de Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul ... ce îl ocolea, Cu o mantă d-aur el se ascundea. Către căpitanii ce îl înconjoară: - "Dragii mei! Iertați-mi astă lăcrimioară! E o slăbiciune de care roșesc Toți câți au un suflet tare, bărbătesc. Însă sunt minute când natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astăzi pot să număr mai la nouă ani De când noi ne batem cu atâți dușmani. Este-adevărat, am făcut, în lume, Neamului acesta cel mai mare nume. Însă, ce-i mărirea, fără de ... folos? Ceea ce-i în noapte focul mincinos! Singură mărirea nu-i destulătoare, Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare. Câte mii de inimi moartea n-a-nghețat? Și în câte case dorul n-a intrat? Țara este-n lacrimi și se pustiește. Floarea ... învelește. Și în raza slavei unde strălucim, Văz, pe nesimțite noi ne mistuim! Astăzi lupta noastră orice luptă curmă; Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă. Astăzi este timpul ca să isprăvim. Sau români ne pierdem, sau români trăim!" Asfel le vorbește... Dar doi soli sosiră, Doi trimiși ai ... ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... |
||